frica


fug uneori
căutându-mă pe mine
cu frică
nu cumva să mă găsesc
şi mi-e frică
că nu mă vei găsi tu

frică-mi e de singurătate
şi de surplusul de mine

de m-aş putea transforma
din nou în embrion
să pot încăpea în gândul strivit

duşman

сe vrei de la mine
tu
care eşti stăpână pe zilele mele şi lungimea lor
îmi dictezi pe cine să iubesc,
pe cine să urăsc
când şi cum.
am obosit să-ţi îndeplinesc capriciile
dar nu pot pleca
nu am dreptul s-o fac
te privesc cu umilinţă
iar tu cu îngâmfare
îmi eşti duşmanul meu insuportabil
viaţa mea

fără cuvinte


uneori cuvintele trăiesc independent
separate de capacitatea mea de a raţiona
nu pot formula o frază
nu pot suspina
tot ce simt şi vreau să spun
e o masă gelatinoasă
care modelează cum vrea sentimentile şi dorinţele mele
atunci devin pustie
ca acum
şi e atât de rece aici în necuvintele mele
de-ar veni cineva să le încăţzească

în absurd


stau debusolată
cu o zdreanţă de destin pe palme
orizontul închis pe prag
mi-a lăsat o spărtură
în absurd
aici întorc zilnic clepsidra
de pe talpă pe cap
şi invers

durere sinucisă

totul e atăt de trecător
durerea s-a sinucis
cu tăişul unei săptămâni
câteva cicatrice mai amintesc
de lacrimile căzute pe peron


m-am desprins de sol
şi am rămas suspendată
de visul strivit
din duminica consumată

inevitabil va urma o cădere
pe palmele tale?
pe creste de stânci?
în abisul din sine?
...

dincolo de geam

între mine şi fericire
o ploaie uitată pe geam
de privirea mea înnodată
de orizont